Organizare și echipă
Director
Prof. Dr. Mihai Pușcaș. Este curatorul herbarului Universității Babeș-Bolyai. În calitate de cadru didactic al Departamentului de Taxonomie și Ecologie al Facultății de Biologie și Geologie, predă cursurile de Botanică Sistematică (Cormophyta) și Filogeografie. Activitatea sa de cercetare se desfășoară în principal în domeniul biogeografiei și ecologiei alpine (funcționarea și dinamica ecosistemelor erbacee de altitudine).
|
Cercetare
Dr. Pavel Dan Turtureanu, Cercetător Științific (grad II). Gestionează colecțiile din sectoarele Sistematic și Economic. Activitatea sa de cercetare se orientează către studiul sistemelor alpine prin eșantionaj in situ și remote sensing. A coordonat proiectul de cercetare MEMOIRE și este implicat în inițiativele de monitorizare ODYSSEE și GLORIA. Menține cea mai extinsă rețea de monitorizare a bioclimatului din Carpați. Cercetările lui sunt de asemenea orientate către studiul diversității plantelor.
- E-mail: pavel.turtureanu@ubbcluj.ro
- ResearcherID, Google Scholar profile
Dr. Oana Gavrilaș, Biolog Principal. Este responsabilă pentru starea fitosanitară a plantelor, realizând tratamentele preventive și curative. Se ocupă și de aspectele de mediu, precum evidența gestiunii deșeurilor și implementarea reglementărilor din domeniu. Expertiza ei constă în identificarea agenților fitopatogeni, metodele de combatere chimică și biologică, testarea potențialului antifungic și antibacterian al unor extracte vegetale și cultivarea in vitro a ciupercilor fitopatogene.
- E-mail: oana.rosca@ubbcluj.ro
- ResearcherID, Google Scholar profile
Dr. Liliana Jarda, Biolog Principal. Se ocupă de menținerea colecțiilor in vitro, precum și de multiplicarea plantelor prin micropropagare. Este responsabilă de programele de educație ecologică ale grădinii, fiind în permanent contact cu profesori din învățămîntul pre-univesitar, dar și cu diverse ONG-uri de mediu din România. Desfășoară activități de cercetare în domeniul înmulțirii plantelor in vitro, fiind implicată și în proiectele de cercetare ale grădinii.
- E-mail: liliana.jarda@ubbcluj.ro
- ResearcherID, Google Scholar profile
Dr. Crina Mocan, Biolog Principal. Gestionează colecțiile de plante ale Complexului de Sere. Este specializată în micorize la orhideele native, precum și la unele tropicale. Deține, de asemenea, o largă expertiză în identificarea speciilor din familiile Araceae și Bromeliaceae, alături de ferigi tropicale și palmieri. A fost implicată în proiecte de cercetare axate pe pajiștile Transilvaniei și conservarea ex situ a biodiversității prin colecții de semințe.
- E-mail: crina.mocan@ubbcluj.ro
- Google Scholar profile
Întreținere horticolă
Liviu Porumbreanu, Ing. hort. Șef Serviciu Amenajare și Întreținere Horticolă. Răspunde de desfăşurarea întregii activităţi de cultivare şi întreţinere a speciilor vegetale din grădina botanică, coordonând personalul colectivului tehnic și horticol. Echipa pe care o supervizează este largă, cu peste 20 de angajați, incluzând ingineri horticoli, personal cu diferite specializări, laboranți, tehnicieni. Este de asemenea responsabil cu lucrările de întreținere ale plantelor din Sectoarele Sistematic și Economic, având și un rol cheie în îmbogățirea colecțiilor de plante vii.
Dr. György Feszt, Ing. hort. Gestionează colecția de plante suculente a grădinii botanice, în special de cactuși, din cadrul complexului de sere. Pasionat de domeniul artistic, are o largă expertiză în amenajarea grădinilor, fiind astfel implicat și în crearea și menținerea unor spații decorative din alte părți ale grădinii.
Dr. Angela Pui, Ing. hort. Având o largă expertiză în amenajarea spațiilor verzi, conduce activitatea Sectorului Ornamental, realizând graficul lucrărilor pe parcursul întregului an și organizând acțiunile personalului horticol. Coordonează producerea materialului vegetal horticol (răsaduri, butași), cultivarea și întreținerea plantelor horticole decorative și a spațiilor amenajate. Urmărește înființarea și punerea în valoare a colecțiilor de plante ornamentale.
- E-mail: doina.pui@ubbcluj.ro
- Google Scholar profile
Administrativ
Ana Ujică, Șef Serviciu Tehnic-Administrativ. Răspunde de desfăşurarea activităţii tehnico-administrative la nivelul grădinii botanice. Fundamentează propunerile și urmărește activităţile de achiziţii de bunuri, servicii sau lucrări, efectuând toate operațiunile de aprovizionare. De asemenea, asigură gestionarea bunurilor din dotarea grădinii botanice.
- E-mail: ana.ujica@ubbcluj.ro
Timea Micu, Secretar. Gestionează toată activitatea de secretariat a grădinii botanice.
- E-mail: timea.micu@ubbcluj.ro